Astăzi vă prezint frumoasa biserică din satul Mășcăteni, județul Botoșani, pe care am cercetat-o în luna septembrie a acestui an. Parcă însăși forma robustă a sfântului lăcaș vorbește despre numele localității – Mășcăteni.
Satul se află pe șesul din dreapta râului Jijia, în partea de sud a comunei Trușești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mășcătenii aveau o suprafață de 1363 de hectare, din care 570 erau ocupate de pădure, situată în partea de sud-vest. Populația era alcătuită din 67 de familii, însumând 266 de suflete, dintre care 50 contribuabili. În sat exista o biserică deservită de doi preoți și trei cântăreți. Tot aici se mai aflau 255 de vite, două cârciumi, trei comercianți și patru meseriași.
Dar să pășim acum în istoria bisericii vechi. Un lucru care ar trebui să ne bucure la Mășcăteni este că acest sfânt lăcaș nu a suferit mari modificări, așa cum se întâmplă, din păcate, prin alte părți, în ultima vreme. Cu toate acestea, biserica ar avea nevoie astăzi de îngrijire și atenție pentru a fi păstrată într-o stare bună.
Biserica „Sfântul Nicolae” este zidită din cărămidă, în anul 1842, de fericita întru pomenire Maria Donici, cunoscută în graiul locului drept „Donicioaia”, fosta proprietară a moșiei Mășcăteni. Din bătrâni se spune că aceasta se îngrijea ca toți sătenii să vină la biserică în zilele de sărbătoare, pentru a se cultiva în spiritul credinței.
Istoricii care au cercetat biserica în perioada interbelică au notat că:
„Pe curpănul de fer din fața catapetesmei, în ovalul din dreptul ușilor împărătești, pe o tablă de fer perforată s’a aflat făcut anul zidirei bisericei, adică 1842, fără să mai aibă altă inscripție de fondare săpată în piatră sau lemn sau zugrăvită.”
Tot atunci, se mai consemna că:
„În partea de miazănoapte a bisericii, la o distanță de 200 de metri, se aflau casele în care a trăit Donicioaia, zidite în același timp cu biserica, de unde, la prima tocă a eclesiarhului, cobora la biserică și stătea până la finele slujbei.”
În jurul bisericii nu s-au descoperit pietre de mormânt vechi, semn că poate locul a fost curățat sau cimitirul mutat odinioară. Catapeteasma veche, frumos împodobită, se păstrează în mare parte, însă icoanele împărătești originale au dispărut din ansmablu, probabil în urma reparațiilor făcute în ultimii ani.
Din păcate, acoperișul bisericii începe să se degradeze, acest lucru fiind vizibil chiar și de la mare distanță, iar ferestrele vechi, din lemn, au fost înlocuite cu termopane, fapt ce rupe, din nefericire, armonia estetică a construcției și farmecul său istoric.
Chiar și așa, biserica „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni rămâne o mărturie a dăruirii și credinței oamenilor de altădată. Ea vorbește tăcut despre o lume a simplității, a respectului și a statorniciei, pe care ar fi bine să o prețuim și să o păstrăm vie pentru cei ce vor veni.
©Radu Cimpoi, 2025.
Toate drepturile rezervate.
