Radu Cimpoi

„Pescarii formau o populație numeroasă în satele de pe marginea bălților Dunării, unde pescuitul era ocupația de bază. În epoca feudală sînt cunoscuți pescari specializați în folosirea anumitor unelte - năvodari, țifănari, orieri, mrejeri, clocieri, zătornari etc. În acea vreme, peștele proaspăt și sărat constituia încă un important obiect de export din țările române. În domeniul pescuitului s-au menținut multe unelte și procedee străvechi de prindere a peștelui. O mare parte au un areal de răspîndire extrem de întins. O diferențiere se poate însă constata, dacă examinăm raportul între uneltele, procedeele de pescuit, locul unde se pescuiește și specia de pește. Varietatea de forme tradiționale a practicării pescuitului în diferite regiuni ale țării noastre, inclusiv pînă la începutul veacului nostru, a fost înregistrată științific și amplu comentată de Grigore Antipa, în substanțiala sa lucrare consacrată pescuitului. El a făcut și o clasificare a procedeelor de pescuit și a uneltelor...

Am trecut în urmă cu câteva zile pe lângă această casă de poveste și nu mai știu pe unde mă aflam. Îmi dau însă seama din fotografie că este vorba de o casă construită probabil în prima jumătate a secolului XX, cu influențe tradiționale moldovenești. Fațada este simplă, dar elegantă, dominată de un pridvor central cu arcadă și patru coloane rotunde, care îi oferă un ușor aer boieresc. Acoperișul din tablă ruginită spune povestea anilor trecuți. Deși degradat, el contribuie la autenticitatea imaginii. Ferestrele, cu rame colorate în albastru-verzui, contrastează plăcut cu pereții albi și vorbesc despre farmecul discret al unei locuințe de sat. Se observă și urme de vegetație cățărătoare, probabil viță de vie, care odinioară anima fațada și oferea umbră. Gardul metalic simplu și trotuarul din față sugerează că această casă a fost situată ani de-a rândul chiar la drum, integrată fiind mult mai intens în viața satului. Întregul ansamblu transmite liniște și o ușoară melancolie.  O pisi...

Cu mari emoții am poposit de curând la „Căsuța din Povești” de la Vorovești. Am pășit în gospodăria înveșmântată într-un verde nesfârșit a moșilor Ionică și Elena Gavril. În odaia caldă, înconjurați de frumoasa lor familie, am avut bucuria de a asculta povești autentice din lumea satului de odinioară, despre muncă, credință, obiceiuri și rostul vieții așa cum era trăită cândva. Pentru mine, această întâlnire a fost cu atât mai specială cu cât pe moșul Ionică și pe mătușa Ileana i-am cunoscut de când am deschis ochii pe lumea asta. Cu ei am crescut, i-am întâlnit mereu în manifestările tradiționale ale satului și le-am simțit întotdeauna bunătatea și rostul lor în comunitate. Acest documentar surprinde nu doar amintiri, ci și o atmosferă caldă, plină de liniște și înțelepciune, care încă mai dăinuie în casele vechi și în sufletele oamenilor. Fiecare cuvânt spus de moși poartă în el o lecție, o emoție și o parte din identitatea noastră. Cu siguranță, în timp această înregistrare va căpăt...