Radu Cimpoi

„Pescarii formau o populație numeroasă în satele de pe marginea bălților Dunării, unde pescuitul era ocupația de bază. În epoca feudală sînt cunoscuți pescari specializați în folosirea anumitor unelte - năvodari, țifănari, orieri, mrejeri, clocieri, zătornari etc. În acea vreme, peștele proaspăt și sărat constituia încă un important obiect de export din țările române. În domeniul pescuitului s-au menținut multe unelte și procedee străvechi de prindere a peștelui. O mare parte au un areal de răspîndire extrem de întins. O diferențiere se poate însă constata, dacă examinăm raportul între uneltele, procedeele de pescuit, locul unde se pescuiește și specia de pește. Varietatea de forme tradiționale a practicării pescuitului în diferite regiuni ale țării noastre, inclusiv pînă la începutul veacului nostru, a fost înregistrată științific și amplu comentată de Grigore Antipa, în substanțiala sa lucrare consacrată pescuitului. El a făcut și o clasificare a procedeelor de pescuit și a uneltelor...

Am trecut în urmă cu câteva zile pe lângă această casă de poveste și nu mai știu pe unde mă aflam. Îmi dau însă seama din fotografie că este vorba de o casă construită probabil în prima jumătate a secolului XX, cu influențe tradiționale moldovenești. Fațada este simplă, dar elegantă, dominată de un pridvor central cu arcadă și patru coloane rotunde, care îi oferă un ușor aer boieresc. Acoperișul din tablă ruginită spune povestea anilor trecuți. Deși degradat, el contribuie la autenticitatea imaginii. Ferestrele, cu rame colorate în albastru-verzui, contrastează plăcut cu pereții albi și vorbesc despre farmecul discret al unei locuințe de sat. Se observă și urme de vegetație cățărătoare, probabil viță de vie, care odinioară anima fațada și oferea umbră. Gardul metalic simplu și trotuarul din față sugerează că această casă a fost situată ani de-a rândul chiar la drum, integrată fiind mult mai intens în viața satului. Întregul ansamblu transmite liniște și o ușoară melancolie.  O pisi...

Cu mari emoții am poposit de curând la „Căsuța din Povești” de la Vorovești. Am pășit în gospodăria înveșmântată într-un verde nesfârșit a moșilor Ionică și Elena Gavril. În odaia caldă, înconjurați de frumoasa lor familie, am avut bucuria de a asculta povești autentice din lumea satului de odinioară, despre muncă, credință, obiceiuri și rostul vieții așa cum era trăită cândva. Pentru mine, această întâlnire a fost cu atât mai specială cu cât pe moșul Ionică și pe mătușa Ileana i-am cunoscut de când am deschis ochii pe lumea asta. Cu ei am crescut, i-am întâlnit mereu în manifestările tradiționale ale satului și le-am simțit întotdeauna bunătatea și rostul lor în comunitate. Acest documentar surprinde nu doar amintiri, ci și o atmosferă caldă, plină de liniște și înțelepciune, care încă mai dăinuie în casele vechi și în sufletele oamenilor. Fiecare cuvânt spus de moși poartă în el o lecție, o emoție și o parte din identitatea noastră. Cu siguranță, în timp această înregistrare va căpăt...

  Cu bucurie vă anunț apariția unei lucrări de suflet: „Vorovești – Cartea Satului”, o monografie dedicată istoriei, oamenilor și tradițiilor acestui loc drag, din care îmi trag și eu rădăcinile. Cartea adună date, mărturii și fotografii culese pe parcursul a peste un deceniu (2012–2026), conturând povestea satului Vorovești – de la trecutul său până în prezent. Este o încercare de a păstra vie memoria comunității și de a o transmite mai departe generațiilor viitoare. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei lucrări – prin informațiile oferite, fotografii, documente sau sprijin moral. Fără ajutorul vostru, această carte nu ar fi fost posibilă. De asemenea, invitația rămâne mereu deschisă: oricine dorește să contribuie în continuare la completarea acestei monografii cu informații, fotografii sau mărturii este binevenit.

  Istoricul Mihai Costăchescu și soția sa, Aurora Costăchescu (medalion tombal - reproducere) Mihai Costăchescu s-a născut la 23 septembrie 1884 în satul Goești, jud. Iași. Acest personagiu din Iașul de odinioară nu a fost doar un istoric erudit, ci, așa cum îl portretizau foștii săi elevi, un om blând, discret și profund devotat școlii. A trăit cu demnitatea aceea rară a dascălului adevărat, care nu caută onoruri, ci își vede munca drept o datorie firească față de țară și cultură. Profesor de limba și literatura română la Liceul Național din Iași timp de aproape două decenii, a format generații de elevi cu răbdare, echilibru și dragoste pentru limba română și pentru trecutul Moldovei. A fost și inspector general șef al învățământului din Moldova, funcție pe care a îndeplinit-o cu seriozitate și simț al datoriei, fără emfază. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om ales la suflet, cu o pregătire temeinică, dar lipsit de orgoliu, mereu aplecat asupra documentelor vechi, asupra...

O întâlnire fără fast, dar cu profunzime În anul în care marcăm 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, memoria publică revine, firesc, asupra uneia dintre cele mai puternice și complexe figuri din istoria modernă a țării. Regină, scriitoare, infirmieră pe front, diplomat al cauzei românești și ctitor de cultură, Maria a fost mai mult decât o figură simbolică: a fost o conștiință vie a unei națiuni aflate în transformare. Dincolo de imaginile oficiale, de fotografiile de epocă și de discursurile solemne, există însă mărturii rare, intime, care ne apropie de adevărata dimensiune a personalității sale. Una dintre acestea este un text mai puțin cunoscut, semnat de Nicolae Iorga, istoric și intelectual de prim rang, care a cunoscut-o nu din postura supusului, ci a omului liber, exigent și neînduplecat în fața puterii. „Cel care scrie aceste rânduri nu este un om obișnuit a linguși, ba nici măcar a spune lucruri agreabile semenilor săi. Un defect de temperament pe care îl gust p...