Inagurarea noii gospodării colective din Mânzătești, județul Iași - noiembrie, 1961. Însemnări în presa comunistă.
«Așa a fost duminică la Mînzătești. În cîntec și voie bună a fost inaugurată noua gospodărie colectivă care poartă numele „Drumul Socialismului“.
Cînd a început ploaia, oamenii s-au întristat. Și doar aveau unde intra. Sala căminului cultural e doar încăpătoare. Acolo ar fi putut să aibă loc și adunarea și hora. Dar, parcă mai bine era afară. Nu te moleșește căldura după o sîrbă îndrăcită.
Și ploaia s-a oprit, ținînd parcă să împlinească dorința acestor oameni care veniseră duminica trecută să cinstească așa cum se cuvine sărbătoarea sătenilor din Mînzătești și Coada Stîncii, sate nu departe de Iași: inaugurarea gospodăriei colective. Acum, aici afară, aveau mai mult loc să se învîrtească în horă.
Stăteam retras și urmăream jocul plin de foc al tinerilor și vîrstnicilor la un loc. Cîtă bucurie pe fețele acestor oameni! Pe unii îi cunoșteam. Îi întîlnisem nu de mult la colectivă din Cilibiu iar altădată la colectivă din Petrești. Erau pe atunci musafirii colectiviștilor. Uite-l colo pe Dumitru Stîrpu, cel de statură mică și negricios la față. Atunci era împreună cu Maria, fiică-sa. Are un cumnat și un văr, amîndoi colectiviști la Petrești. Atunci cînd cu vizita, Stîrpu s-a dus curios acasă la Vasile Postolache, cumnatu-său. S-a grăbit să-i spună mîndru: „Eu am dus acasă 500 kile grîu!“ Vasile Postolache a zîmbit și i-a răspuns: „Eu am dus acasă, numai la avansul de 40 la sută, 1200 kile grîu!“ A avut ce vedea Dumitru Stîrpu în casa colectivistului, în timp ce Maria, fiică-sa, mîngîia rochiile noi ale nevestei lui Postolache. Era belșug în casa asta. Nu lipsea nimic. În mintea vizitatorului a încolțit întrebarea: „Dar oare Teodor Stîrpu, văr-miu, o duce tot atît de bine?“ Ca să se convingă, s-a dus și la el acasă și și-a dat seama că și vărul i-a luat-o înainte. Pînă acasă la Mînzătești, Dumitru Stîrpu a vorbit cu fiică-sa despre cele văzute. Iar cînd fata l-a întrebat „Dumneata, tată, de ce nu faci cerere?“ Stîrpu s-a supărat. Auzi, să-l dăscălească pe el un copil! Și tocmai acum cînd era hotărît să facă cererea!
Îmi priveam vechea cunoștință cum juca. La prima întîlnire era în tovărășie. La a doua întîlnire era colectivist. Nu mai era supărat pe Maria, iar cînd cineva îl întreba ce anume l-a îndemnat să facă cererea, el îi zicea: „Să-ți spună Maria!“ Maria, trebuia să povestească cu lux de amănunte vizita în casele colectiviștilor din Petrești. Și începea cam așa: n-am fost numai noi, au fost atunci și Neculai Ștefureac și alții. Am vizitat mai întîi acareturile, două grajduri noi, maternitate de scroafe, grădina de legume. Numai de la grădina de legume au scos colectiviștii, pînă la sfîrșitul lunii septembrie, un venit de 150.000 lei.
După joc m-am îndreptat spre Dumitru Stîrpu. I-am spus în glumă: „Noroc, întovărășitule!“
— „Întovărășitule“ puteai să mi-o zici ieri, azi zi-mi colectivistule! Îmi place cum sună cuvîntul.
— Atunci, noroc, tinere colectivist! Tînărul colectivist cu părul cărunt la tîmple rîdea din toată inima și-mi strîngea mîna cu toată puterea.
Întîlnirea aceasta a răscolit amintiri. Într-o seară, cînd m-am oprit la căminul cultural din Mînzătești un afiș anunța „Seară de calcul“. Se umpluse sala de lume. O seară de calcul, ca și la școală, cu tablă și cretă, cu caiete și creioane. Se făcea o comparație între venitul colectivistului Constantin Zămurcă din Bosia, sat vecin cu Mînzăteștii, și între venitul întovărășitului Dumitru Hreapcă. Era o diferență de 9000 lei în favoarea colectivistului. Au calculat singuri întovărășiții. Ba unii ziceau că trece de 10.000 lei, că n-au adăugat nu mai știu cîte kile de legume. Diferența de 1000 lei nu mai conta însă. Era clar cine o duce mai bine.
Și asta n-a fost doar o singură seară de calcul. Într-o lună numai au fost trei asemenea seri. Nu mai vorbesc de conferințe, de grafice și expoziții volante, de cele 6 filme despre viața colectiviștilor. Căminul cultural era locul unde seară de seară aproape, se discuta numai și numai de gospodăria colectivă.
Și astăzi, cînd priveam la jocul plin de foc, încins la sărbătoarea inaugurării, înțelegeam mai bine de ce oamenii sînt atît de bucuroși. Sînt bucuroși pentru că au făcut pasul pe drumul cel nou după ce mai întîi s-au convins, după ce singuri și-au dat seama ce înseamnă gospodăria colectivă. Și și-au dat seama de acest lucru nu numai cîteva familii, ci 193 familii cu 444 hectare din Mînzătești și Coada Stîncii. Ba mai mult, în ziua inaugurării, alte 14 familii au semnat cereri.»
Text și foto TRAIAN CRAESCU