Printre personalitățile de frunte ale culturii românești, pe care Conservatorul de Muzică din Iași - cea mai veche instituție de învățământ superior artistic din România - a avut cinstea să le aibă ca profesori se numără și Teodor T. Burada, remarcabilul artist interpret și muzicianul savant al sfârșitului de veac XIX și începutul celui de-al XX-lea.
Descinde dintr-o nobilă familie - în toate accepțiunile termenului - cu tradiții în domeniul pedagogiei muzicale. Tatăl său, vornicul Teodor Burada, înființase în 1831 cel mai important pension de „nobile demoazele“ în cadrul căruia se preda muzica, el însuși fiind profesor de pian și chitară, cursuri pentru care, în anul 1829 a scris primul manual de muzică în limba română: „Gramatică românească de note pentru fundamentul chitarei, compusă din cea evropenească“. În această ambianță spirituală familială, format pe băncile Școlii militare de artilerie și ale Academiei Mihăilene, Teodor T. Burada a primit o temeinică educație muzicală și de cultură generală, astfel că la 1 octombrie 1860, când din inițiativa lui Mihail Kogălniceanu, ministrul cultelor și Instrucțiunii Publice din Moldova, domnitorul Al. I. Cuza emite decretul de înființare a Școlii de muzică și declamațiune din Iași, la catedra de vioară este chemat tânărul de 21 de ani, recunoscut astfel în mod oficial drept cea mai notorie autoritate în domeniu. Mai mult, dat fiind dificultățile materiale inerente oricărui început, Teodor T. Burada va ține lecții, cu cei 13 elevi de la vioară, gratuit, timp de un an de zile, Ministerul Instrucțiunii Publice mulțumindu-i printr-o scrisoare pentru acest nobil act.
În anul 1961 pleacă la studii la Paris, obținând în 1865 diploma de licență a Facultății de Drept și certificatul de absolvire a cercului de economie politică de la Școala de poduri și șosele, frecventând totodată și cursurile Conservatorului de muzică. În anul 1876, renunțând la cariera juridică, redevine profesor al Conservatorului de muzică și clamațiune din Iași, ocupând prin concurs catedra de teorie și solfegii, până în anul 1901 când va ieși la pensie.
Activitatea profesorului Teodor T. Burada nu s-a circumscris doar la catedră, deși numărul mare de elevi și exigențele sporite îi solicitau mult timp. Violonistul Burada va desfășura o bogată activitate solistică, dar mai ales de organizare a vieții muzicale din Conservator și din Iași. La inițiativa lui se organizează primele concerte cu elevii Conservatorului, așa numitele producțiuni, cu intrare liberă, încă din anul 1885. Burada a fost primul care a înțeles dublul scop al acestor producțiuni: atât formarea unui public iubitor de muzică și educarea gustului muzical al acestuia, cât și deprinderea viitorilor artiști cu scena, în contact cu publicul.
Pasionat propovăduitor al muzicii în toate ținuturile locuite de români, el nu se mulțumește doar cu aceste producții. Cu profesorii și elevii Conservatorului organizează începând tot din anul 1885 - duminică, 27 ianuarie - concerte populare, toate cu intrarea liberă. După o serie de patru concerte, acțiunea continuă de-a lungul anilor cu un întreg ciclu de 17 concerte, toate prefațate de câte o conferință pe tema de cultură muzicală. Aceste manifestări, cu implicațiile estetico-muzicale pe care le-a avut, s-au impus ca evenimente muzicale, contribuind la derularea ulterioară a unor stagiuni permanente ale Conservatorului ieșean.
Teodor T. Burada este și primul profesor și dirijor de cor de la Conservator. În anul 1887, cu elevii și elevele claselor de Canto și Teorie și solfegii, înființează un cor care a cântat de multe ori în concertele publice populare.
Și trebuie să recunoaștem că T. T. Burada este și primul profesor din învățământul artistic românesc la care activitatea didactică se îmbină cu cea artistică și cu ceea ce azi numim cercetare științifică. Continuând strădaniile vornicului Teodor Burada și cele ale dirijorului de cor, compozitorului și profesorului Gheorghe Burada, profesorul și muzicologul T. T. Burada elaborează lucrări didactice: „Metoda teoretică și practică pentru violină“, „Principii de muzică“, „Manual de armonie muzicală“, „XII studii pentru violină“, ultima lucrare bucurându-se de aprecierea lui G. Enescu, care o propune pentru o mențiune, reeditată nu cu mulți ani în urmă sub îngrijirea prof. univ. George Manoliu.
Aceste lucrări se alătură studiilor elaborate de muzicologul T. T. Burada, precum „Cercetări asupra muzicii ostășești la români“, „Corurile bisericești de muzică vocală armonică din Moldova“, „Cronica Muzicală a orașului Iași“, „O călătorie în Dobrogea sau Istoria teatrului în Moldova“.
Pasionat cercetător al folclorului, T. T. Burada organizează atât la Conservator cât și la Muzeul de Antichități din București câte o secție muzeografică, dăruind colecții întregi de instrumente muzicale populare, pe care le achiziționase în peregrinările sale prin ținuturile locuite de români. Bibliotecii Conservatorului ieșean îi va dărui și un important fond de note muzicale.
Omul Burada nu a păstrat pentru sine nimic, a dăruit semenilor tot ce adunase într-o viață, atât material cât și spiritual. El s-a impus în conștiința noastră a tuturor prin activitatea sa enciclopedică - interpret, folclorist, muzicolog, pedagog - dar mai ales prin nivelul academic al acestei activități. Profesorul Burada a contribuit la crearea unui climat spiritual avansat, la ridicarea prestigiului învățământului muzical și al slujitorilor lui. A militat pentru existența și afirmarea Conservatorului de muzică din Iași, pentru cunoașterea realizărilor acestei instituții, pentru implicarea ei în destinele vieții muzicale românești.
(articol de Nicolae Gâscă - Dacia literară Anul IV (serie nouă) nr. 8 (1/1993)