Treceți la conținutul principal

📺 Canal YouTube



🔔 Abonează-te la canal

Casa Dosoftei

Clădirea care adăpostește astăzi secția de literatură română veche din cadrul Muzeului de literatură română din Iași este cunoscută de veacuri sub denumirea de CASA DOSOFTEI. Construită, conform unor atestări documentare, în timpul domniei lui Antonie vodă Ruset și al activității marelui cărturar Dosoftei, casa devine, în anul 1679, sediul celei  de a doua tiparnițe din Iași, întâia fiind, după cum se știe, cea instalată de Varlaam în chiliile Bisericii TREI IERARHI și de unde apare prima tipăritură în limba română pe teritoriul Moldovei, în anul 1643, Cazanie sau Carte românească de învățătură.
Cărțile tipărite de Dosoftei în această clădire, începând cu anul 1679, aveau să joace un rol hotărâtor în eliminarea limbii slavone din biserică și în definitivarea slujbei în limba română.
Casa Dosoftei în martie 2017

Știut este faptul că Dosoftei își începuse activitatea editorială cu câțiva ani mai înainte, mai ales că acel strălucit monument de limbă veche românească, Psaltirea în versuri, tipărită la Uniev în anul 1673, odată cu o altă carte de cult, Acatistul Precestei. În noul sediu, Dosoftei tipărește după  Liturghia din 1679: Psaltire de-nțăles... în 1680, Molitvenic de-nțăles, 1681, un alt Molitvenic și un Liturghier în 1683, Octoih sau osmoglasnic, 1683, Viața și petrecerea sfinților, în 4 volume, în perioada 1682 - 1686 ș.a.
Ca un omagiu adus nu numai activității acestui strălucit reprezentant al literaturii noastre vech, ci și tuturor celorlalte strădanii întru triumful limbii și culturii române manifestate din cele mai vechi timpuri și până la începutul secolului al XIX-lea, s-a organizat în această clădire o expoziție reprezentativă pentru literatura română veche (inaugurată în anul 1970), în care vizitatorii pot admira cele mai valoroase monumente de artă caligrafică și miniaturistică, de limbă română atât în versuri cât și în proză, precum și letopisețele lui Ureche, Costin, Neculce, lucrările marelui cărturar Cantemir și ale tuturor celorlalți pionieri ai culturii noastre.

Postări populare de pe acest blog

Maria Tănase și o statuie care n-a avut nicio șansă

Maria Tănase în Parcul Libertății Numai Maria Tănase putea să lase în urmă o amintire atât de savuroasă încât să ne amuze și astăzi, zeci de ani mai târziu. Într-o fotografie celebră, artista stă alături de o statuie masculină, clasică, în toată „splendoarea” sa anatomică. În loc să se ferească, cum poate ar fi făcut oricare altă doamnă a vremii, Maria alege să zâmbească larg și să se joace cu ambiguitatea și curajul momentului. Privirea ei sugerează complicitate, ironie și un fel de libertate pe care puține femei și-o permiteau în acea epocă. Cu aceeași naturalețe cu care cânta despre dor și iubire, ea demontează, într-un singur gest, decența înțepenită și rușinea de vitrină. Când statuia n-are rușine, de ce-ar avea ea? Această fotografie, dincolo de valoarea sa estetică sau documentară, surprinde esența Mariei Tănase: o femeie vie, sinceră, cu haz, care știa să râdă chiar și în fața unei bucăți de piatră. Imaginea a fost păstrată de Sachelari Sergiu și Petru Dumitru, din Bucureșt...

Biserica „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni, o mărturie a credinței și a timpului

  Astăzi vă prezint frumoasa biserică din satul Mășcăteni, județul Botoșani, pe care am cercetat-o în luna septembrie a acestui an. Parcă însăși forma robustă a sfântului lăcaș vorbește despre numele localității – Mășcăteni.  Satul se află pe șesul din dreapta râului Jijia, în partea de sud a comunei Trușești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mășcătenii aveau o suprafață de 1363 de hectare, din care 570 erau ocupate de pădure, situată în partea de sud-vest. Populația era alcătuită din 67 de familii, însumând 266 de suflete, dintre care 50 contribuabili. În sat exista o biserică deservită de doi preoți și trei cântăreți. Tot aici se mai aflau 255 de vite, două cârciumi, trei comercianți și patru meseriași. Dar să pășim acum în istoria bisericii vechi. Un lucru care ar trebui să ne bucure la Mășcăteni este că acest sfânt lăcaș nu a suferit mari modificări, așa cum se întâmplă, din păcate, prin alte părți, în ultima vreme. Cu toate acestea, biserica ar avea nevoie astăzi de îng...

La „Căsuța din Povești” de la Vorovești

Cu mari emoții am poposit de curând la „Căsuța din Povești” de la Vorovești. Am pășit în gospodăria înveșmântată într-un verde nesfârșit a moșilor Ionică și Elena Gavril. În odaia caldă, înconjurați de frumoasa lor familie, am avut bucuria de a asculta povești autentice din lumea satului de odinioară, despre muncă, credință, obiceiuri și rostul vieții așa cum era trăită cândva. Pentru mine, această întâlnire a fost cu atât mai specială cu cât pe moșul Ionică și pe mătușa Ileana i-am cunoscut de când am deschis ochii pe lumea asta. Cu ei am crescut, i-am întâlnit mereu în manifestările tradiționale ale satului și le-am simțit întotdeauna bunătatea și rostul lor în comunitate. Acest documentar surprinde nu doar amintiri, ci și o atmosferă caldă, plină de liniște și înțelepciune, care încă mai dăinuie în casele vechi și în sufletele oamenilor. Fiecare cuvânt spus de moși poartă în el o lecție, o emoție și o parte din identitatea noastră. Cu siguranță, în timp această înregistrare va căpăt...