Dacă străbunica nu ar fi fost răzbătătoare - eu nu aș fi cunoscut lumea aceasta. Spun pentru că am auzit multe lucruri de laudă despre ea și astăzi vreau să-i continui un piculeț povestea. Cum am scris și data trecută, străbunica Ecaterina (Catinca) și-a perindat tinerețea în anii pribegi, 40 - 50 - 60, ani plini de durere și amărăciune. Începuturile nu-și arătau colții, ea era o femeie cochetă, purta pălărie și umbreluță, părul pieptănat cu cărare pe mijloc după moda timpurilor. „Cea mai frumoasă femeie din Vorovești...!“ după cum o lăudau oamenii. Când văd fotografiile ei mă gândesc la Maria Tănase cu care o asemăn foarte mult. Și îmi răsună în gând cântecul «Pe vale țațo, pe vale/ C-a făcut mazărea floare...» Aprigă dar blândă, iute dar domoală. Aceasta era străbunica. Însă anii grei ce au venit au lăsat în urmă cochetăria.
I-a fost dat să-și crească cei 8 copii, printre gloanțe, lipsuri și cote, în căsuța ei mică, de „pe vale“, pe locul fostei potlogării a bisericii. 8 frați cărora le-a spus adeseori să nu se certe niciodată. Primii copii i-au murit iar ea se lega de superstiția schimbării de nume, cu nume neobișnuite care i-au adus chiar noroc. În timpul Marii Bătălii din 44 când satele au fost evacuate, străbunicii au fost nevoiți să-și urce pruncii în car și să treacă de ceața războiului, unul dintre copii pierzându-se pe drum. Mare a fost mirarea când au venit înapoi și l-au găsit neatins. În timpul foametei străbunicul a mers până în Oltenia pentru un sac de mălai.
Văduvia și sărăcia au călit-o și mai mult pe străbunica. Era omul bisericii dar și omul țiitor de superstiții și credințe populare, bun cunoscător de leacuri străvechi. Ținea multe sărbători din calendarul popular cum ar fi Filipii, Ilii și Joile Verzi și chiar de asta se leagă și o întâmplare rămasă în memoria copiilor. Într-o Joi după Paști vecina ei Tinca care nu ținea Zilele Verzi a făcut treabă în grădină iar a doua zi o aripă de ploaie cu grindina i-ar fi bătut toată munca, pe când la străbunica, grădina rămăsese neatinsă. Această femeie era un om care respecta ceasul naturii. Se trezea devreme, „primind soarele“ - la ora 4, iar la 5 masa era pusă. Ce anume... ? Numai ea știe. Dar bunica își amintește că erau unele momente în care venea din pădure de la Uricani cu ciuperci în panere, iar în fiecare dimineață după ce punea masa, striga: „Sculați, măăiii!!!“. Pentru a supraviețui se muncea din greu, dar totul era natural. Copii au fost de mici obișnuiți cu secerea și animalele care nu erau ușor de întreținut. Străbunica a trebuit să-i rânduiască pe toți după cum era datina. Băieților să le asigure locuința și fetelor zestrea. Dar le-a rânduit repede, pentru că așa-i era firea, descurcăreață. „Când a mai avut timp, posibilități să ne mai facă zestre, cu 6 perne și să ne dea mobilă la toți...?!... Nu știu. Și unii se plâng că e greu azi când sunt de toate!“ Își amintește câteodată bunica, făcând comparație între vremuri.
Străbunica Catinca și-a trăit bătrânețea lângă copii. Anul trecut, pe 1 iunie s-au împlinit 27 de ani de când a plecat în lumea celor fără de dor, probabil nu degeaba începusem întâmplător o portretizare data trecută.
Dacă străbunii noștri ar fi cedat greutăților de atunci, unii dintre noi nu am fi existat... Asta ne sensibilizează și ne face datori să-i păstrăm în gând, mai cu seamă dacă au fost niște personaje deosebite. Cum spune și porunca a V-a din Decalog: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.”