Treceți la conținutul principal

📺 Canal YouTube



🔔 Abonează-te la canal

Casa memorială „Otilia Cazimir“

Casa memorială „Otilia Cazimir“ în 1982
Într-unul din vechile cartiere ale Iașului, Beilicul, în care se mai află și alte emoționante mărturii memoriale literare: casele buncilor fraților Ionel și Păstorel Teodoreanu, a lui D. D. Pătrașcu, mormântul lui Barbu Lăutarul și monumentul închinat martirului domnitor Grigore Ghica-Vodă, a trăit și scris în perioada 1908 - 1967, poeta Otilia Cazimir, într-un lăcaș ascuns printre tufe de liliac.


Otilia Cazimir în curtea casei
Căsuța în care a fost creată aproape în întregime  opera atât de apreciată a „poetei sufletelor simple“ devine muzeu memorial în iunie 1972 și adăpostește pentru posteritate avuția spirituală lăsată  de poetă îndată după trecerea în lumea umbrelor, în anul 1967. Aici se păstrează același parfum ca-n vremea când scriitoarea își modela versurile, prozele, făcea traduceri ori răspundea miilor de scrisori sosite din țară de la confrați și copii.

Biroul de lucru al poetei Otilia Cazimir

Vizitatorul care pătrunde azi în această casă modestă are posibilitatea să vadă interiorul aproape la fel ca atunci când trăia poeta, cu covoarele moștenite de la părinți, cu fotografii, obiecte, documente, manuscrise și lucrări de artă, unele dintre ele aducându-ne aminte de scriitorii G. Topârceanu, M. Sadoveanu, M. Codreanu, G. Ibrăileanu, G. Lesnea și alte personalități, prieteni apropiați.
„Să știi că odaia mea de lucru, scrie poeta lui T. Arghezi, nu e îmbâcsită cu nimicuri drăguțe și inutile cum îți închipui. N-ai să găsești la mine nicio panglicuță, nicio molie și nicio ață de păianjen. Iar lucrurile vechi, sunt așa de vechi, încât vârsta le servește de blazon“.
Această lume este și azi prezentă în casa muzeu în care a trăit și a creat opere reprezentative pentru spiritualitatea românească un scriitor adevărat.

Postări populare de pe acest blog

Maria Tănase și o statuie care n-a avut nicio șansă

Maria Tănase în Parcul Libertății Numai Maria Tănase putea să lase în urmă o amintire atât de savuroasă încât să ne amuze și astăzi, zeci de ani mai târziu. Într-o fotografie celebră, artista stă alături de o statuie masculină, clasică, în toată „splendoarea” sa anatomică. În loc să se ferească, cum poate ar fi făcut oricare altă doamnă a vremii, Maria alege să zâmbească larg și să se joace cu ambiguitatea și curajul momentului. Privirea ei sugerează complicitate, ironie și un fel de libertate pe care puține femei și-o permiteau în acea epocă. Cu aceeași naturalețe cu care cânta despre dor și iubire, ea demontează, într-un singur gest, decența înțepenită și rușinea de vitrină. Când statuia n-are rușine, de ce-ar avea ea? Această fotografie, dincolo de valoarea sa estetică sau documentară, surprinde esența Mariei Tănase: o femeie vie, sinceră, cu haz, care știa să râdă chiar și în fața unei bucăți de piatră. Imaginea a fost păstrată de Sachelari Sergiu și Petru Dumitru, din Bucureșt...

Biserica „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni, o mărturie a credinței și a timpului

  Astăzi vă prezint frumoasa biserică din satul Mășcăteni, județul Botoșani, pe care am cercetat-o în luna septembrie a acestui an. Parcă însăși forma robustă a sfântului lăcaș vorbește despre numele localității – Mășcăteni.  Satul se află pe șesul din dreapta râului Jijia, în partea de sud a comunei Trușești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mășcătenii aveau o suprafață de 1363 de hectare, din care 570 erau ocupate de pădure, situată în partea de sud-vest. Populația era alcătuită din 67 de familii, însumând 266 de suflete, dintre care 50 contribuabili. În sat exista o biserică deservită de doi preoți și trei cântăreți. Tot aici se mai aflau 255 de vite, două cârciumi, trei comercianți și patru meseriași. Dar să pășim acum în istoria bisericii vechi. Un lucru care ar trebui să ne bucure la Mășcăteni este că acest sfânt lăcaș nu a suferit mari modificări, așa cum se întâmplă, din păcate, prin alte părți, în ultima vreme. Cu toate acestea, biserica ar avea nevoie astăzi de îng...

La „Căsuța din Povești” de la Vorovești

Cu mari emoții am poposit de curând la „Căsuța din Povești” de la Vorovești. Am pășit în gospodăria înveșmântată într-un verde nesfârșit a moșilor Ionică și Elena Gavril. În odaia caldă, înconjurați de frumoasa lor familie, am avut bucuria de a asculta povești autentice din lumea satului de odinioară, despre muncă, credință, obiceiuri și rostul vieții așa cum era trăită cândva. Pentru mine, această întâlnire a fost cu atât mai specială cu cât pe moșul Ionică și pe mătușa Ileana i-am cunoscut de când am deschis ochii pe lumea asta. Cu ei am crescut, i-am întâlnit mereu în manifestările tradiționale ale satului și le-am simțit întotdeauna bunătatea și rostul lor în comunitate. Acest documentar surprinde nu doar amintiri, ci și o atmosferă caldă, plină de liniște și înțelepciune, care încă mai dăinuie în casele vechi și în sufletele oamenilor. Fiecare cuvânt spus de moși poartă în el o lecție, o emoție și o parte din identitatea noastră. Cu siguranță, în timp această înregistrare va căpăt...