 |
| Casa Bașotă și împrejurimile (Iași, Sărărie, 1975) |
Evocând vremuri și oameni din Iașul de odinioară între care și pe membrii „Academiei libere“, ctitorită de poetul Mihai Codreanu în bodega lui Samoilă din strada Lăpușneanu, Georgeta Lesnea spunea cu umor: „Este singura Academie care m-a primit printre membrii ei...
Ce a fost această „Academie liberă“? Aurel Leon, în „Umbre“ (vol. V) afirma: Academia liberă a fost înființată de Mihai Codreanu și deservită de Al. O. Teodoreanu, Topârceanu, Al. Pogonat și alți ciraci ai condeiului. Mircea Handoca, în „Pe urmele lui Al. O. Teodoreanu - Păstorel (1988) consemna: Mare parte din epigramele lui Păstorel, din perioada cât a stat la Iași, au fost rostite întâia oară la Academia liberă, grupare prietenească înființată în bodega lui Samoilă (str. Lăpușneanu nr. 11, n.n.). Academia avea naș pe Mihai Codreanu, care-i scrisese instituției și motto-ul: „buni prieteni, poezia/ izvorăște din senin/ Când în cupele de vis/ Stă să-și soarbă armonia.“
Mulți „ciraci ai condeiului au evocat această originală Academie, care își va găsi locul în paginile vreunei nepărtinitoare „Istorii a literaturii române“. Una dintre cele mai luminoase evocări este cea din volumul „Amintiri de vânătoare“ de Traian Ulea (1969):
„ ... Mulți ani au trecut de atunci și mă stărui să înscriu aici, cât aducerea aminte mă ajută, din cele ce s-au rostit acolo, ca la șezători, în nopți de iarnă... Rămân de neuitat serile petrecute între acei oameni de duh și am nemăsurata părere de rău că nimeni n-a însemnat vorbele de spirit fin, scăpărate de minți agere, ușor îmboldite de iscusința vinului... Cei ce vor să sporească firul amintirilor de la Academia liberă vor găsi poate, în aceste modeste însemnări, îndemnul pentru a scoate ceva mai amplu peste ce sârguința mea ar putea da.“ Teama ne este că numărul ce ar mai putea scrie despre vestita Academie ieșeană s-a micșorat cu totul. De aceea adunăm acum tot ce am putut găsi referitor la acest subiect, înainte ca Academia liberă de la Samoilă să devină legendă...
Unde a fost sediul acestei Academii libere? Răspunsul nu este ușor de dat. Căci, se pare, nu a fost un singur sediu. Sau, mai bine zis, acest sediu nu era delimitat de anume clădire. Academia liberă a fost, credem, o stare de spirit.
Probabil ceva în genul „felinarului“ care a fost martorului deciziei din 1863 de înființare a societății literare „Junimea, a cărei origine - o știm cu toții! - se pierde „în noaptea timpurilor“. Să ne explicăm. Traian Ulea spune - și noi suntem gata să-l credem - : „ ... Dar membrii Academiei nu se întruneau numai la sediul central; era mai greu, slavă Domnului, destule crâșme, începând cu Bolta Rece, cu tradiție adâncă încă de pe vremea lui Eminescu și Creangă, la Smirnov, la Pavilion și altele, unde se bea vinul în voie (adică în voie bună, înțelegem noi, adică în bună tovărășie, căci numai dragostea era singurătate - spune Sadoveanu în <<Hanu Ancuței>>...).“
Traian Ulea susține că magazinul „Coloniale și băuturi alese a lui Samoilă era la vad bun, pe strada Lăpușneanu, cealea cea mai bătută de lumea orașului. Unele mărturii fac precizarea că localul se află cam pe locul unde era localul Expres“ (acum anexa B a Bibliotecii „M. Eminescu“), într-un imobil la al cărui etaj era Casa corpului didactic. Pe o hartă a Iașului, 1936-1937, care cuprinde tabele cu toate instituțiile, magazinele etc., bodega lui Samoilă este amplasată pe strada Lăpușneanu, la nr. 11.
Mai precise sunt relatările referitoare la la interiorul băcăniei lui Samoilă. Ingeniosul patron, sesizând avantajele „intelectualizării“ localului, a despărțit printr-un perete de scândură sala principală, creând astfel un „separeu“ pentru „obrazele subțiri“ ale Iașului. Traian Ulea spune: „Pe peretele din fundul băcăniei era bătută o tăbliță pe care scria cu litere aurii pe fond albastru: ACADEMIA LIBERĂ. Ușa dădea într-o cameră mică, unde erau patru - cinci mese de stejar. Aici era sediul ei (...), loc de odihnă și destindere pentru truditorii cu mintea: gânditori, poeți, scriitori de proză, artiști din multe ramuri, chiar și cu talent. În acest climat, inter pocula, spiritul atingea apicuități spontane, peste cele mediate în liniște, cu stăruință.“ Cât despre „președintele“ ei, poetul Mihai Codreanu, se spunea: “Cu simpatia de care se bucură și cu promisiunea comorii descoperită în pivnița lui Samoilă, nu era lucru de mirare că bătrânuș fascinator căpătase unanime adeziuni pentru Academia liberă. Inițiativa a fost primită cu entuziasm și amatorii au răspuns cu promtitudine, ca la ordinele de chemare. Nu se poate ști și data înființării acestei „Academii“, dar se poate desuce că a avut loc prin anii 1931-1932. Se cunoaște însă anul dispariției ei: „Cu venirea războiului“ (1941), n.n.) a mai ființat un an. Situăm deci această originală instituție între 1931-1942.
Savuroase sunt amintirile pictorului Corneliu Baba, redate de Ana Blandiana în volumul O discuție la masa tăcerii (1976). În reportajul Umbra și lumina maestrul se destăinuia: „O trăsură cu un cal m-a adus într-o zi de septembrie 1934 la un hotel din Piața Unirii.“ Apoi, luând contact, prin Tonitza cu „mediul ieșean, a rămas în Iași șaisprezece ani.
„ ... Ieșenii, patriarhali prin definiție, erau primitori și mari amatori de taclale. Mâncare era din belșug și era adevărat moldovenească, vinul era generos, neverificat (?) și se găsea pe toate drumurile. Lucrai ce lucrai, la căldura sobei de zid cu lemne, care și ele erau peste tot și la prânz nu mai aveai astâmpăr. Porneai pe strada Lăpușneanu. Te opreai acolo unde îți făcuseși <<vadul>> și unde te aștepta societatea: La Pogor, la Iancu, la Muțu sau la Samoilă. La Samoilă întâlneai de obicei inteligența. Aici apăreau rând pe rând Păstorel, Cosmovici, Mihai Codreanu, Tonitza (când poposea la Iași), avocatul Rodoș, colonelul Ulea, actorul Kron. Cele 4 - 5 mese, cât încăpeau în camera din fundul băcăniei, având scris, cu litere aurite <<ACADEMIA LIBERĂ>> se ocupa una câte una. Se bătea cu pumnul în peretele de lemn: se știa semnalul: <<Un sfert pentru conu Jenică>> (Cosmovici, n.n.). Spiritele sau săgețile plecau de la o masă la alta. Se discuta de obicei cu <<harțag>>, se aflau noutăți și, foarte des, se discuta despre artă... Se pierdea timpul? Poate. Dar atunci era mult mai ușor de pierdut, mai ales că nimeni nu te întreba ce faci cu timpul tău. Se relatau scene nostime, deloc neobișnuite în Iașul acelor vremuri:
„... Într-o seară, Samoilă, somnoros, ne-a rugat să-l scuzăm, dar trebuie să plece acasă. Ne-a lăsat tot ce trebuia, ne-a închis pe dinafară și a plecat. A venit a doua zi, ne-a dat bună dimineața și a deschis prăvălia. Așa era pe atunci în <<dulcele târg>>.“
Revenind la relatarea lui Traian Ulea: „ ... Dintre membri, amintim la început doar câteva personalități, ca să se deducă atmosfera care plutea în bodega Academiei: frații Teodoreanu, Păstorel cu prezența statornică, și Ionel, George Topârceanu, când și când, și pictorul Tonitza, cu zugravul după el, Jenică Cosmovici., directorul pinacotecii și alții care se vor ivi în cursul acestei însemnări“. Acei “alții“ erau: Mihai Sevastos, avocatul Nicu Roșca, profesorul de flaut de la Conservator, Gogu Munteanu, Valentin Bude, avocatul Rax Leopold, Petre Fântânaru și “alții“.