 |
| Ion Neagoe - „Amintiri“ |
Personalitate marcantă a picturii ieșene, profesor la Academia de Arte din Iași, Ion Neagoe a lăsat posterității un jurnal intim, un spațiu spiritual de o adâncă simțire și sensibilitate. Încercăm să aducem la lumină o mică parte din textele sale nepublicate. Gânduri, emoții, la fel de vulnerabile ca și oamenii, amintiri, devin mai clare când trec prin filtrele aprecierilor celor care l-au iubit s-au nu. Pe negândite, descoperim spațiul artistic ieșean, atmosfera unor ani încărcați de suferință și tristețe. Ion Neagoe reconstituie o lume și construiește un personaj imaginar, ce înnobilează ideea noastră de viață. Nimeni nu a bănuit că acest mare pictor este și un scriitor. A lăsat în urmă 168 de caiete voluminoase, notații, poezii, pagini de filosofie și, mai ales, un program artistic ce ne îndreptățește să afirmăm că a fost un teoretician al fenomenului artistico-plastic.
Ca un hidalgo, pictorul Ion Neagoe își poartă în continuare, fantoma, călare pe Rosinanta, numită Boema Spirituală. Pe stindardul său stă scris: „Spun cu mâna pe inimă că nu am râvnit niciodată locul din față de dragul aplauzelor. Am fost mereu conștient că e mai important pentru ușurarea trecerii prin viață să fii împăcat cu tine însuți decât să crezi în aplauzele lumii... Cei măriți post-mortem ne-au lăsat să înțelegem că fericirea lor a fost mai mare decât toate celelalte fericiri... “
Din jurnalul pictorului Ion Neagoe
15 martie 1969
Graba și nerăbdarea - iată atributul esențial al epocii mele. Pictura ce trebuie să facă? Să stea în miezul acestei epoci sau să apeleze la eternele sentimente asupra cărora s-au așternut pânza vieții? Să pictezi bine, asta se cere, dar sunt tot mai puțini cei care au timp să guste acest frumos al unei picturi oricând bune.
4 aprilie 1969
Rareori cei ce se căsătoresc nu-și sporesc necazurile și grijile. Observația privește deopotrivă pe amândoi. N-am dreptul să pledez împotriva familiei, dar nu toți oamenii o pot întreține. A pune însă această incapacitate în seama egoismului înseamnă a recunoaște numai o mică parte de adevăr.
15 aprilie 1969
Omul, oricât i-ai da de mult tot nu-l saturi niciodată; cu atât mai puțin în dragoste...
28 aprilie 1969
Ca să nu te doară când te vezi mereu dat la o parte trebuie să te silești a vedea tot timpul de deasupra și să-ți spui într-una că sub soare nu-i nimic nou.
Condiția mea, alta decât a multora, mă saltă și mă afundă după cum dictează hazardul împrejurărilor.
Labilitate! Drum cotit cu perseverență la dreapta și la stânga și trăgând în sus și-n jos.
Primăvara accelerează nestatornicia sufletului.
...
 |
| Ion Neagoe - „Portretul lui Tolstoi“ |